Obligațiile angajatorilor
Depunerea declarațiilor
În conformitate cu la dispoziţiile art. 215 alin. 2, alin. 3 din Legea nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare, persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii, precum şi persoanele care exercită profesii libere sau care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente, au obligaţia de a depune lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asiguraţi, declaraţiile nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond şi dovada plăţii contribuţiilor. Nedepunerea în termen a acestor declaraţii reprezintă contravenţie şi se sancţionează conform legii-art. 306 lit. a), lit. b^1) din Legea nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Anexa 1 la Normele de aplicare a prevederilor OUG 158/2005 aprobate prin Ordinul MS/CNAS nr. 60/32/2006 cu modificările şi completările ulterioare, evidenţa obligaţiilor de plată către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se realizează pe baza Declaraţiei privind evidenţa obligaţiilor de plată către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii. Declaraţia se depune lunar, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator, la casa de asigurări de sănătate, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii şi va fi însoţită, după caz, de declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor care au beneficiat de concedii şi indemnizaţii precum şi de exemplarul 2 al certificatelor de concedii medicale.
Persoanele juridice şi persoanele fizice, în calitate de angajator, care, potrivit OUG nr. 158/2005 cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, depun declaraţia privind obligaţiile de plată la casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi au sediul social, respectiv domiciliul. În cazul în care angajatorii persoane juridice au sucursale şi/sau puncte de lucru, aceştia depun declaraţia privind obligaţiile de plată, cumulat, atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru activitatea sucursalelor şi/sau a punctelor de lucru.
Pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii, persoanele prevăzute prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 cu modificările şi completările ulterioare(respectiv,asociaţi, comanditari sau acţionari, administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management, membri ai asociaţiei familiale, persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente etc.) sunt obligate să depună declaraţia de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii la casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidenţă ca plătitori de contribuţie de asigurări sociale de sănătate.
Achitarea contribuției la FNUASS
Pentru anul 2010, cotele de contribuţii pentru asigurările de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează:
- 5,2% pentru cota datorată de angajatori, prevăzută la art. 258 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Angajatori